Primul Centru de Excelenta in Cercetarea Anti-Aging

Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a înființat, începând cu luna februarie a acestui an, Centrul de Excelență pentru Cercetare Anti-Aging (CECAA) dedicat activității de cercetare științifică, documentare, formare și dezvoltare în domeniul medicinei integrative.

Noul centru va fi coordonat de către Prof.Univ Dr. Ioan Nedelcu, Medic Primar Dermatolog, Doctor în Știinte Medicale, Membru al Academiei Americane de Dermatologie și va colaborara cu alte unităţi de formare şi cercetare din cadrul centrelor medicale și de cercetare din țară și din străinătate.

Ne dorim ca acest centru pentru cercetare și formare în domeniul sănătății integrative să servească drept centru de excelență în cercetare, formare și colaborare în domeniul sănătății integrative, care să ofere constant informații despre ultimele descoperiri științiice, studii clinice și observaționale, care  dovedesc eficiența aplicării conceptului de medicină integrativă. Obiectivul nostru principal este acela de a promova dezvoltarea, adoptarea și implementarea medicinei integrative în practica medicală din Romania”, a declarat Prof. Univ Dr. Ioan Nedelcu, coordonatorul Centrului de Excelență pentru Cercetare Anti-Aging.

Printre obiectivele Centrului de Cercetare Anti-Aging se numără: conceperea și implementarea unor proiecte de cercetare științifică în domeniul medicinei integrative, elaborarea unor programe de formare a specialiștilor, organizarea de seminarii, sesiuni de comunicări științifice și cursuri de formare.

De asemenea, promovarea cercetătorilor și specialiștilor români din domeniu, prin susținerea participării acestora la conferințe și congrese naționale și internaționale.

Centrul de Cercetare va oferi, de asemenea, sprijin în documentarea, realizarea și publicarea studiilor științifice și articolelor documentate și se va ocupa de promovarea lucrărilor științifice revoluționare în domeniul medicinei integrative, care încurajează colaborarea dintre medicina convențională și cea complementară și dovedesc avantajele abordărilor integrative în actul medical, prin tehnologii, terapii și produse inovatoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This field is required.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">html</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This field is required.

Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.